Situație stranie în Italia. Coafezele care își spală clienții de două ori pe cap vor fi amendate. Care e motivul

Situație stranie în Italia. Coafezele care își spală clienții de două ori pe cap vor fi amendate. Care e motivul
sursa foto: profimedia/ Caracter ilustrativ
Publicat: 28/06/2022, 18:23

Primarul unui oraș italian a interzis coaforilor și frizerilor să mai șamponeze de două ori părul clienților lor, în încercarea de a economisi apa în timpul uneia dintre cele mai severe secete din ultimele decenii.

Carlo Gubellini, primarul orașului Castenaso, în apropiere de Bologna, a declarat că mii de litri de apă sunt risipiți în fiecare zi prin șamponarea dublă, pe care mulți coafori o consideră benefică, și, prin urmare, prin clătirea dublă.

El este primar din Italia care a luat o astfel de măsură, care va implica controale și amenzi de până la 500 de euro pentru saloanele care încalcă regula, în timp ce Italia se luptă cu seceta în timpul unui val de căldură intens și prelungit.

„Dacă înmulțim cantitatea de apă folosită pentru fiecare client, vorbim de mii de litri pe zi”, a declarat Gubellini pentru Corriere della Sera. „Castenaso este mic: imaginați-vă ce înseamnă acest lucru în ceea ce privește consumul de apă în orașele mari. Am emis ordinul sâmbătă, având în vedere că coaforii sunt închiși duminica și lunea, pentru a le da suficient timp să se adapteze.”

Un manual care însoțește liniile măsurii precizează că dintr-un robinet deschis curg 13 litri de apă pe minut și că sunt necesari cel puțin 20 de litri pentru a clăti de două ori părul unei persoane.

Gubellini a declarat că regula, în vigoare până la sfârșitul lunii septembrie, a fost bine primită. „Reacțiile au fost pozitive”, a spus el. „Această ordonanță nu are un scop opresiv, ci mai degrabă unul de responsabilizare a cetățenilor”.

Cu toate acestea, în timp ce saloanele lui Castenaso s-au redeschis marți dimineață, unii nu au fost atât de impresionați.

Italia se confruntă cu o secetă cruntă

„Pare un pic ridicol”, a declarat Katia, care lucrează la un coafor. „Este dificil să nu poți să te speli și să clătești de două ori, deoarece unele dintre produsele pe care le folosim necesită acest lucru, precum și tipurile de păr, mai ales dacă părul clientului este destul de murdar.”

Gubellini a declarat că speră să poată ajusta măsura înainte de expirarea ei, dar a subliniat că situația este „cu adevărat alarmantă”.

„Regiunea are suficiente rezerve de apă necesare pentru terenurile agricole până la 29 iunie, apoi, din iulie, lucrurile s-ar putea înrăutăți drastic”, a spus el, potrivit The Guardian.

Primarii altor orașe italiene au impus, de asemenea, măsuri de raționalizare a apei, inclusiv la Milano, unde fântânile publice au fost închise. Regiunile din nordul Italiei suferă cel mai mult din cauza secetei prelungite a celui mai lung râu din Italia, Po, după ploile și ninsorile puține din această iarnă.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Cât câștigă Denise Rifai. Vedeta, incomodată de Dani Oțil și Răzvan Simion
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×